Lambetta mia …Lambetta

Mariuzza u riusciva a fare nenti chira matina. U suco s’ era bruscjiatu e chiru ch’era ancora cchjiù piaju u d’avia nent’atru i cucinari ppi ra sira.

Già sa’mmaginava ra facci i Turuzzu quandu i subba a porta sentiva l’adduru i l’agghjiu frijutu ca cci dicia ch’era torna numir’unu a stessa: spachiatti ccu d’uagghjiu e d’agghjiu.

Doppu na jiurnata passata a jittari u sangu” subba chiri scjioddri smaliditti i DDia e ddi Santi, l’agghjiu era propria chiru chi cci vuliva ppi tti ripigghjiari i forzi. Pariva già cu sintiva:

Filumè, si stata mpignata oji?
U cuntriastu era propria interessanti?
O avivi tiniri u chjiancatu ca stavia cadiandu?
Ia jiattu u sangu i da matina a ra sira e ra signora cuntresta!
E cchi cci vulivi cuntari i da malidizzioni chi cciavia mpacchiatu a ssa casa ca u putivi fari nenti ca ti jiva storta. Si si facia curaggiu e rispundia, li jiva bona si l’arrivava na mala parola; c’era puru u piriculu ca l’arrivava nu suttamussu c’a rimbombiva ppi nnu pari i jiuarni. Ma ancuna cosa l’avia ddi fari, nu pruvidimiantu l’avia ddi pigghjiari, u ssi putia tirari avanti ccu ssa mala fortuna: oji u sucu, ajieri u surici ara farina, avantieri u pitusu ari gaddrini; cci mancava sulu ca muriva ru ciucciu e pua era completa.
U bellu cu ssi putia regulari chini putia d’essiri s’aciaddru i du mal’aguriu c’avia jittatu l’uacchjiu subba a casa sua. A chira zuocculuna i da cummari Carmina l’avia scandagghjiata e nnu cci l’avia cchjiù vuluta intra a csa sua e chira era l’unica ricanusciuta. Mintacci ca a zza Ntonetta u ssi sentiva mancu i stari all’impiadi, a cchini s’avia di rivorgiri ppi si fari sfascinari?
Hoj cchi mal’i capu! Hoj cchi duluri possenti!
Hoj cchi diavulu putenti ca cc’è d’intra sa vineddra, Peppì , alluntanamuni prima ca ni cogghjia ancunu ndurtu.
Mariuzza, subba pinsiaru u ll’avia mancu sintuti avvicinari. Sulu sintiandu gridari s’avia vutatu e d’avia vistu chiri dua zingari ca si mintianu i manu ari capiddri. Mprima u d’avia capitu i cchi parravanu, ma pua sintiandu luminari u diavulu s’avia cuminciatu a ntirissari.
Hoj zzi, u tti sianti bbona?
Parica t’è sgghiutu tuttu u sangu a ra capu!
Cchi tte successu?
A zingara cchiù vecchia, chira c’avia gridatu, ccu ri manu ancora ari capiddri, a guardava cumi si u ssi nd’avissa d’addunatu i nenti i Mariuzza finu a chiru momentu. Pua doppu nu bbuanu muarzu, finarmenti, afforza, cuami si a parola u lli putia nisciri tantu i du duluri, fa: hoj figghjiarè cchi mala sorti chi tiani! Cumi fa a nnutt’accorgiri i l’affascinu chi cc’è subba sa casa?
Ia mi siantu viniri menu i tanntu ch’è forti e ttu parica u ru risianti i nenti! Figghjiarè!
Tu u d’ha d’essiri propria normali!
Ia u cci puterra stari mancu nu sicondu intra sta casa! Normali, u sapia d’iddra sera normali, propria a cchiru momentu cci stavia rimurginandu intru cerviaddru, Mariuzza u sapia ca chiru cu d’era normali era chiru chi l’avia mpacchjiatu ara casa sua.
Hoji zziareddra mia, lassami stari ca u cci puazzu picari riparu. Mind’haiu addunatu ca cc’è d’ancuna cosa cu quatra ma u ssacci a cchini mi puazzu rivorgiri. A zza ‘Ntonetta è malata e d’iddra sula sapia cumi cci mintiri na pezza a ssu malaguriu.
Ia cci puazzu pruvari si vua ma u tti garantisciu nenti picchi u d’è propria l’arti mia; ia sacciu lijiri bbona a manu. Però si l’haiu sintutu voddiri ca u puazzu. Pensacci , ma u dimmurari ca chissà cchijù sta e cchiju ngrava.
Ma ia sordi und’haiju ppi tti pagari, cumi fazzu?
Hoij figghijarè ca chissi su cosi i sordi?
Difronti a nnu scijuaddru i chissi chin’è chira malanima chi vulerra sordi?
Maruzza ggià si vidia torna u gaddrinaru chjinu i gaddrini – zzi, e cchi d’è fari?
Ia canusciu nu riparu ca ma mparatu a nanna, l’haiju pruvatu na vota e d’ha risciutu. Attenta però ca ha stari ari comandi mia e d’ha fari tuttu chiru chi ti dicu. Mariuzza u sapiva ca i zingari ud’eranu ceri i curriuni, miagghjiu sempri a ra luntana, ma u suttamussu i Turuzzu già li facia mali!
Tuttu chiru chi mi cumandi, basta ca mi cacci su diavulu i d’intra!
A zingara vecchia a ssu puntu, sempi ccu ri manu a ri trempi assiami ccu Mariuzza trasa d’intra e lassa l’atra cchijù giuvini fora; fa d’assittari a patrun’i casa a ra tavula e comincia a cci fari na serij i signi subba a capu. Pua cci minta ri manu subba l’uacchji e l’avverta:
U mmi spustari i manu finu a quando u ttu dicu ia!
Lambetta mia lambetta,
girala ca a capu e cuverta,
girala bona fina ca casa resta bona.
A zingara ch’èra rimasta fora, intanto girava a casa casa e ssi linchjiva ri taschi e ru piattu i chiru chi trovava.
Hoj zzi mi fa mali! – si lamintava Mariuzza.
Lambetta mia lambetta,
girala ca a capu e cuverta,
girala bona fina ca casa resta bona.
A zingara giuvini girava d’intri i casci e d’intra i spurtuni.
Lambetta mia lambetta,
girala ca a capu e cuverta,
girala bona fina ca casa resta bona.
Hoji zzi u cci ha fazzu cchjiù!
Ccu nnu mbuttuni si caccia ri manu i subba l’uacchji e vida l’atra zingara chi nescia fora i da casa sua.
U tena mancu u tiampu i cci pinzari ca subitu si senta diri: Ppi nu pocu i pacienza cu d’avutu, chiru cavivi oramai è pirdutu.
Chira sira, Turuzzu, u ssa manciatu mancu a pasta ccu d’uagghjiu a d’agghjiu e d’a Mariuzza u mali i capu l’ha vinutu forti daviaru picchì i suttamussu su stati assai cchijù di unu.
Libero adattamento di un racconto che Turuzzu Caligiuri aveva sentito da un parente.

SANTAMARISI

Scritta na sira a ra casa i di Callottuzzi quando questa era la sede dell’Associazione “Nuove Proposte”

Quantu su beddri si santamarisi

Ca t’apiranu a porta e dicianu… trasa

Pua ti dimandanu si tiani turnisti

E s’un di tiani ti chiudano fora.

Santamarisi, cori d’amuri,

toccacci a tasca

e sianti i duluri.

Fimmini di San Mauru, cori ‘ngrati,

qual è la carità chi vua faciti,

nu pocu i d’acqua nun ci la dunati,

muriri di la siti ndi faciti.

Santamarisi, cori d’amuri,

toccacci a tasca

e sianti i duluri.

U vvi circamu, no, ciantu ducati,

nemmeno ncuna cosa cu d’aviti,

ma vi circamu e vua, u ccia nigati,

na supprissata e nu bicchieri i vinu.

Santamarisi, cori d’amuri,

toccacci a tasca

e sianti i duluri.

Santamarisi, cori d’amuri,

toccacci a tasca

e sianti i duluri.

Slogan pubblicitari del tempo prima della televisione

I mercanti di un tempo non possedevano apparecchiature elettroniche per avvisare del loro arrivo ma usavano la voce per urlare agli angoli delle strade che erano arrivati.
Le loro urla risuonano nelle orecchie di tutti quelli che hanno vissuto l’epoca pre-elettronica e quando non ci si ricorda le parole, ci ritorna in mente la cadenza caratteristica di ognuno di loro.
Chi dei cinquantenni di oggi non si ricorda di “Giustinu” che tutte le mattine richiamava intorno a se e ai suoi prodotti tutte le donne del nostro paese:

“Pettini…Pettinissi…Rocchelli…Cromatina…Specchji..e…Nastri.

Chi, ancora, non si ricorda di “Ndrija” con il suo:

“Uagghjiu…Varrilli..e…Segge.

Le urla caratteristiche dell‘“ombrellaro”, del “capillaru”, del “gumbularu” risuonano nella memoria di un tempo in cui il poco era esaltato dalle necessità più che dall’apparire.
I soldi non erano un elemento importante tanto:

“cangiamu ccu ciciri, favaluari,e favi”

E persino i capelli e il ferrovecchio potevano servire per soddisfare il desiderio di una bambola da mettere sulla testa o sulla sedia del letto.