I varrili

Gataniaddru u cci vulia mai jiri a pigghjiari l’acqua a Massu. 
Ccu ru zzu Pasquali, pua, i nenti i du tuttu: u sapia ca pua avia d’aspittari sempri ad ancunu chi l’aiutava a carricari i varrili subb’u mbastu. 
U zzu Pasquali cc’era ppi parìrica, e ormai l’avia capitu ca u mandavano ccu d’iddru sulu ppi nnu fari fujiri u ciucciu sgasciandu i varrili. Chira era l’unica occasioni ch’avia ppi ssi fari na bella galoppiata ccu “Zzimbaru” e ra mamma cci ncuddrava a ru zzu Pasquali ca siccomi u putia ncavarcari purtava ru ciucciu i capizza. Cchi gustu cc’era a caminari ncavaddru senza putiri fuiri, e ccu ru ciucciu chi tirava d’aru zzu Pasquali. 
U povaru viacchiju, povariaddru u nd’avia mancu tanta curpa: iddru nd’avissa fattu a menu daviaru i su sirvizzu ma, ccu chira gamba sciancata e ru vrazzu musciu chi sind’avia purtatu i da prigionia, ud’è ca putia fari tantu u sccriffignusu, ancunu sirvizzu l’avia di fari ppi ssi guadagnari u pani ca cci d’ava ru frati. Gataniaddru cci vulia beni a ru zzu Pasquali, cci tinia sempri cumpagnia quandu purtava ra crapa a ra timpa, e parecchi voti cci’avia sarvatu i palati ppi tutti i fissirij ca cumbinava. Cci cuntava sempri i fatti i da guerra e tutto chiru ch’avia passatu a ra prigionia; cci cuntava ri cosi i l’Africa e di tutti i paisi c’avia vistu faciandu u surdatu. Gataniaddru parica i vidia, chiri strati larghi ccu ri machini chi jianu e vinianu, chiri signurini ca si vistianu ccu ra gonna suttu u jinuacchjiu e ccu ri scollaturi finu a ri minni. Ad’iddru u ssi sa cchi li paria, ca l’unichi voti c’avia vistu nu par’i minni era statu quand’era jutu ccu mammasa a ru “Scifu” ed’avia vistu a ra “mantinuta”chi si scuviria ppi cci fari nu sfreggiu a l’atri fimmini c’ha criticavano. A ru “scifu” i fimmini cci jivanu ppi lavari e mentri si chicavanu intra a cipia, era puru possibili ca ogni tantu si vidia nu pocu i carna nuda, ma u zzu Pasquali dicia c’a ra città chissi cosi si vidianu a strata a strata e ppi gataniaddru chistu significava c’ara città era natru mundu. 
U zzu Pasquali u putia capiri, quandu cci cumpissava ca u vidija l’ura i divintari cchiù randi ppi sindi jiri ara Merica, no cumi mammasa e ru patri ca u ss’avianu mai muvutu i du paisi, e nnu putianu sapiri cumi si stavia d’ara città. Chiru juarnu parca u diavulu s’avia dicisu i stari a “Massu”: U cc’era n’anima chi passava ppi l’aiutari a carricari i varrili. Parca a tuttu Santu Mauru l’era passata a sita e mancu i ciucci nd’avianu. A nnu certu puntu, quando oramai u cc’eranu cchiù spiranzi, i da scinduta i da coniceddra, ammianzu i caggi ca ammucciavanu u strittu, si vida n’uaminu ncavaddru a nnu mulu, ca scinda verzu u biviari. A Pasquali li cadia nnu truanu ogni vota c’avia di circari aiutu ad ancunu, ma u ndi puria fari a menu e, a maggior parti i di voti chini si truvava l’aiutava senza mancu u vuliri circatu. Ma chiru chi scindia du strittu era Carminu “u Pitusu” ed a chissu cci l’avij circari ca sinnò parica mancu ti vidija. Ccu ru tonu cchiù affabbili chi putija, Pasquali si chjica a cciù circari l’aiutu, puru ppi Gataniaddru c’u d’è guagliuni chi riescia d’a stari fermu ppi troppu tiampu e prima o pua ancuna fissiria a cumbina. U “Pitusu” a Pasquali mancu su caca e squatrandu a Gataniaddru i sutta a subba, ccu nnu pussu a scriagnu, cci rivorgia ra parola: “U putia viniri chiru lontruni i patritta a carricari l’acqua, cchid’è, è troppu occupatu a cuntari i sordi i suttu u matarazzu o ssi fida manch’iddru?” 
A Gataniaddru u sangui l’era sagghjiutu tuttu a ru cerviaddru e nnu cciavissa misu nenti a cci minari nu mazzacani intru celamu ma, a vuci carma i du zzu Pasquali, ancora na vota era risciuta a ru firmari: U vvi priuccupati Carminù! Ud’aviamu capitu ca eravu troppu occupatu. Prima o pua arriva d’ancunu chi ni duna na manu! Jati ccu ra bbona saluti! Ccu l’aria i chiru c’avia saputu dari na bella lezioni a cchira famigghjia i vacabundi e sciuffati, cum’era vinutu, Carminu “u Pitusu”, sind’era ghjiutu e zzianu e niputi si truvavanu sempri ccu ru stessu mpicciu. Peppi u “Ricottaru”, ca scindia i du Ponti i Ciccioni, avia sintutu tuttu, e senza si fari vidiri s’era d’avvicinatu. 
Senza diri mancu na parola avia cuminciatu a ligari i varrili ccu ri carricaturi a ru mbastu e nnu d’appena finitu, sind’era ghjiutu, sempri senza parrari e ccu dua jiriti a ra cuappula ppi salutu. Gataniaddru cciavissa vulutu diri chissà cchi cosa ma u zzu Pasquali ccià bloccatu a parola propria subba a lingua: “Gatanù, intra l’uamini valanu i fatti, u servanu i paroli!” 
A strata a strata Gataniaddru pinsandu aru “Pitusu” e aru “Ricottaru” vervariava subba u fattu ch’era successu e, subbatuttu, si era ru casu i cciù cuntari a ru patri. Ancora na vota, cumi si cciavissa lijutu intra u pinziaru, u zzu Pasquali l’avia d’arrivatu ad aiutari: “Gatanù, u cci pinzari, u cc’è bisuagnu ca cciù cunti a patritta, tantu prima o pua, i nudura venanu tutti a ru piettini”! Rafeli, u patri i Gataniaddru, u fattu l’avia saputu a sira stessa picchì ccu ru “Ricottaru” eranu amici e si stimavanu ma siccomi ca sapia ca sulu munti e munti uss’ascuntanu, avia pinsatu buanu i nu ndi fari parola, puru ppi nnu mortificari a ru frati e ppi nnu cci dari corda a chiru malacapizza i du figghjiu ca ppi quantu era ninnu parica u vidjia l’ura i si mbrigari ccu chini li vinia di paru. L’anni puru a Sammauru passanu e tanti cosi ca u ssi sa cchi paranu quandu succedanu, vanu pua ad abitari a ru paisi i di scurdati, speciarmenti intra a capu i di quatrariaddri, ma è propria a ra scurdata ca venanu i megghji soddisfazioni. 
U primu figghjiu i du “Pitusu” s’avia di nzurari e da ra casa i du zzitu c’era nu forti facindiamiantu. Ancora chira matina, Carminu avia ddivutu jiri a fari i cimi i portuaddru ppi fari l’arcu subba a porta, e tra na cosa e natra, ud’era riuscitu mancu a ssi fari a varva. All’urtimu minutu s’avia riuscitu a ssi libirari, e fujiandu, s’avia direttu duvi u varviari ppi ssi dari na menza aggiustata. A strata, strata, si dicia ca ccu n’occasioni cumi chira i du matrimuanu, chin’era d’era u s’avissa rifiutatu i du fari passari avanti. Era na cosa i cuscienza! Intr’a varviria c’eranu tre pirzuni: Cicciu u “stuartu”, Giuanni i “Mena” e Rafeli. 
“Mastru Giuà, mi putiti sbrigari a mia annavota ca i zziti su dda ra gghjiasi ed’ia ancora sugnu i vistiri? 
E’ nnu favori randi ca vi ciarcu, ppi l’anima i di muarti!” 
“Carminù, ma vi para? Ppi mia ccu tutt’u cori! Abbasta ca ti fanu passari chiri ca su prima. Ppi giustizza ia haiu sirviri prima ad’iddri! 
Ntantu ca u Mastru Giuanni e Carminu si facianu sa cuntristata, Rafeli s’era accumbidatu a ra seggia i da varva e si guardava d’aru specchiu, pua mentri i dua u guardavanu, iddru cumi si ud’avissa sintutu nenti, rivortu verzu u mastru: 
“Mastru Giuà, stamatina mati fari biaddru daviaru! 
Barba, capelli e puru a crema a ra facci ca sinnò mi resta arrussicata!” 
U Carminu era rimastu cuami a statua i San Bicianzu intra a gghiasi, e quandu finarmenti s’era ripigghiatu i du panticu chi l’era vinutu, s’ha risurvutu i cci circari na ragiuni i chiru comportamentu a Rafeli ca u cci putia fari chira mala pijata. 
“Rafè, cumi fa a nnu capiri u bisuagnu?” 
“S’u d’era urgenti ud’avissa mai circatu i passari prima, ma mi para giustu ca rijasciu a vidiri a figghjiuma ca si spusa!” 
Rafeli, sempri guardandu u specchiju e mentri s’accarizzava ru gangariaddru, si rivorgià a Mastru Giuanni: “Maestru, ammulati u rasualu ca varva aspetta” 
Poi,
giratu finarmenti verzu u “Pitusu”: “Carminù…, Ricordati i varrili! Ah! Ed aguriji ppi cent’anni a figghjiutta! 

Parabula significa: Fa beni e scordati, fa mali e pensaci!

Lascia un commento